SOCIAL

Din noiembrie 2020 şi până acum, în Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de gripă sezonieră

În Republica Moldova nu sunt probleme cu gripa sezonieră. Din noiembrie 2020 şi până acum nu a fost înregistrat niciun caz. Specialiştii în Sănătate Publică spun că totul s-ar datora măsurilor de protecţie impuse de campania de prevenire a infectării cu SARS-COV-2.

Primele cazuri de gripă apar de obicei toamna, prin luna noiembrie. Anul trecut, virful de imbolnăviri a fost în luna martie.

„Vârful anul trecut, a fost înregistrat în săptămâna a 9-a, noi acum suntem în săptămâna a 6-a, am avut atunci înregistrate 442 de cazuri”, a spus ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, şef Departament, Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Cazurile de gripă sunt înregistrate oficial, de institutiile medicale specializate, şi transmise apoi Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii.

„Există instituţii delegate de către ministerul Sănătăţii care raportează prin puctele de alertă şi noi suntem una din instituţii. Din luna septembrie durează această a înregistrare a cazurilor şi până în luna mai, se iau săptămâinile cu risc mai mare. În toată această perioadă am prelevat 27 de analize niciuna nu a fost pozitivă la gripă, în schimb, multe dau pozitiv la Covid”, a spus LILIANA IAŞAN, director, Asociaţia Medicală Teritorială,  Buiucani.

Pentru că simptomele sunt asemănătoare, mulţi se întreabă dacă gripa nu s-a suprapus cu infecţia cu noul coronavirus.

„N-aş spune că există o suprapunere a cazurilor de gripă pe fonul cazurilor de COVID, pentru că investigaţiile de laborator care au fost făcute arată că ARN-ul la virusul gripal este negativ”, a spus ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, şef Departament, Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Chiar dacă nu avem depcamdată cazuri de gripă, experţii în Sănătate Publică din Republica Moldova au înregistrat, săptămâna trecută, peste 5 mii de cazuri de viroze, cele mai multe la copii. Doar 5% dintre bolnavi au fost internaţi.

„Aceste cifre reprezintă o situaţie confortabilă, să spunem aşa. Nu este caracteristică pentru acest sezon, în anii precedenţi noi am avut mai multe cazuri. Probabil că aceasta este determinată de restricţiile impuse şi de măsurile de prevenire în rândul populaţiei legate de COVID-19”, a spus ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, şef Departament, Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Experţii spun că situaţii similare, se înregistrează şi în ţările vecine, dar şi alte state europene.