SOCIAL

Din 2019, Casa Cailor din Râşcova, Criuleni, promovează echitaţia naturală şi îngrjirea cu blândeţe a cailor

Din 2019, Casa Cailor din Râşcova, Criuleni, promovează echitaţia naturală şi îngrjirea cu blândeţe a cailor. Aici sunt adăpostiţi 5 cai salvaţi de la piere, iar locul a devenit între timp potrivit pentru o conexiune între oameni şi animale. Crescătorii de cai din Râşcova au organizat mai multe cursuri de echitaţie, seri tematice şi sesiuni de terapie, unde căluţii au fost în centrul atenţiei. Aflaţi la ceas aniversar, echipa de la Casa Cailor a tras linie şi ne-a povestit aventurile celor 5 necuvântători.

Povestea Casei Cailor din Râşcova a început în urmă cu 3 ani. Valeriu Istrati, ghid montan şi vinifcator a salvat de la abator patru căluţi. Din cauza problemelor financiare, fostul lor stăpân era gata să-i sacrifice. Însă Valeriu i-a adoptat şi chiar a devenit ulterior instructor de echitaţie. Pentru a le oferi siguranţă, tânărul a găsit în satul Râşcova, un loc mai special, care a devenit noua casă a căluţilor.

VALERIU ISTRATI, fondator, Casa Cailor Râşcova: „La inceput o zi din viata sanctuarului insemna mult lucru fizic. Toate manipularile de a aduce calutii in grajd, de-ai scoate din grajd. Ei erau foarte traumati, se muscau, se loveau”.

Adăpostul cailor din Râşcova a devenit o oază de linişte pentru cei care îşi doresc să lege prietenii cu căluţii. Dacă iniţial Agnes, Yuki, Casper şi Wise erau timizi şi nu interacţionau cu oamenii, acum au devenit mult mai curajoşi. Valeriu povesteşte că acum sunt pregătiţi să găzduiască oaspeţi şi speră să transforme Casa Cailor într-o atracţie turistică.

VALERIU ISTRATI, fondator, Casa Cailor Râşcova: „Oamenii pot sa vina intr-o expeditie cu calutii, punem toate ghiozdanele intr-o trasura si merem pe un traseu necunoscut) (Avem ideea nomazilor si romilor care calatoreau intr-un mod foarte romantic, dar pot sa si vina aici, sa ia masa aici, sa stea peste noapte”.

Anul trecut, Valeriu Istrati a pornit cu cei patru cai în căutarea pajiştii perfecte colindând câmpiile Republicii Moldova.  A denumit expediţia "Odisseia celor 4 cai". În aceeaşi perioadă, a mai adoptat o iapă frumoasă cu ochi albaştri - Nuana, care s-a alăturat "Odisseiei celor 4 cai".

VALERIU ISTRATI fondator Casa Cailor Râşcova: „Prin expeditii ei ajung sa cunoasca locuri, mirosuri, situatii si ei cresc, cresc foarte mult)  Într-un mod sustenabil, am putea sa inovam un alt tip de turism in care tu iti lasi lucrurile in trasura, mergi la pas si o poti descoperi altfel in felul acesta”.

Caii mai resimt traumele provocate de foştii lor stăpâni, de aceea echipa de specialişti nu forţează lucrurile. Ştiu că prietenia se câştigă în timp şi "galop cu galop".

VALERIU ISTRATI, fondator, Casa Cailor Râşcova: „Wise este cel mai traumat, el are acum 10 ani si e tot acelasi calut cand vedea oameni fugea in directia opusa) (Si tot el acum e atat de bland, e atat de dornic de comunicare si arata ce efect poate sa aiba blandetea”.

Valeriu Istrati mărturiseşte că cei cinci necuvântători i-au devenit cei mai apropiaţi prieteni. El speră că exemplul său de a îngriji cu blândeţe animalele - fără bici şi fără pedepse - va fi urmat şi de alţi oameni.

VALERIU ISTRATI fondator Casa Cailor Râşcova: „Ei mereu o sa ramana parte a familiei si eu nu cred ca o sa ne despartim vreodata, ei mereu vor merge cu mine”.