SOCIAL

Demers la Procuratură după tăierea arborilor din str. Nicolae Dimo din Chişinău

post-img

Comisia mediu şi dezvoltare regională va sesiza, în numele Parlamentului, Procuratura Generală şi va cere deschiderea unui dosar penal pentru neglijenţă şi abuz în serviciu din partea celor care au autorizat ridicarea unui bloc de locuinţe pe str. Nicolae Dimo, fapt care a dus la defrişarea ilegală de arbori. Anunţul l-a făcut Radu Mudreac, preşedintele Comisiei, după o rundă de audieri publice la acest subiect, transmite IPN.

La solicitarea membrilor Comisiei, Veaceslav Grivalaş, director adjunct al Agenţiei de Mediu, a spus că agentul economic a primit autorizaţie de la Primărie să construiască un bloc, în baza actelor obţinute de la instituţiile responsabile. Directorul a mai spus că Agenţia de Mediu este în proces de reorganizare, nu are angajaţi care să verifice corectitudinea eliberării autorizaţiei de defrişare a arborilor.

Şeful Inspecţiei pentru Protecţia Mediului, din municipiul Chişinău, Lilian Munteanu, a menţionat că defrişările au fost efectuate în baza autorizaţiilor organelor de mediu, pe o suprafaţă de 0,24 ha. Temei pentru eliberarea autorizaţiei a servit certificatul de urbanism privind ridicarea blocului, dispoziţia primarului cu privire la defrişarea unor arbori, procesul-verbal de cercetare fitosanitară a arborilor întocmit în baza evaluărilor specialiştilor Agenţiei Spaţii Verzi şi actul de control al Agenţiei Mediului. Potrivit lui Lilian Munteanu, au fost tăiaţi 17 arbori, cu diametre cuprinse între 8 şi 52 de cm şi 14 arbori care se uscau. „Nu am favorizat defrişarea celor 17 arbori sănătoşi, a fost dispoziţia primarului”, a spus şeful Inspecţiei pentru Protecţia Mediului.

Şeful adjunct al Asociaţiei Spaţii Verzi, Galina Leahu, a declarat că de la viceprimarul Nistor Grozavu a venit indicaţia de pregătire a proiectul de dispoziţie privind defrişarea arborilor. Inspectorii au autorizat defrişarea a 17 copaci sănătoşi. Ulterior, inspectorii Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice şi cei ai Agenţiei de Mediu, la faţa locului au găsit copaci care se uscau, autorizându-i spre defrişare. „Acum, dacă mergem la faţa locului şi găsim mai mult de 30 de copaci tăiaţi, înseamnă că firma care ridică construcţia trebuie amendată”, a spus Galina Leahu.

Potrivit lui Radu Mudreac, preşedintele comisiei, temei pentru demersuri la adresa organelor de drept este faptul că agentul economic ar fi defrişat mult mai mulţi arbori decât au fost autorizaţi, dar şi faptul că s-au tăiat copaci în stare bună, cu acordul responsabililor de Spaţii Verzi. „Voi sunteţi soldaţii care trebuie să staţi la straja spaţiilor verzi. Faceţi trimitere la dispoziţia primarului. Poate să vă taie şi mâinile primarul, dar nu aveţi dreptul să semnaţi astfel de documente. Unde vă sunt obligaţiunile faţă de mediu? Este un abuz obraznic”, a spus Radu Mudreac.

Consiliul municipal Chişinău, în şedinţa din 15 noiembrie, a abrogat decizia din luna mai 2015, prin care a fost permisă ridicarea unui bloc de locuinţe cu nouă etaje şi parcare subterană, pe str. Nicolae Dimo, 17.