SOCIAL

Delegaţii din R. Moldova şi Ucraina, la Forumul Cultural Transfrontalier organizat de Consiliul Judeţean Iaşi

post-img

Peste 60 de delegaţi din Republica Moldova şi Ucraina participă în aceste zile la Forumul Cultural Transfrontalier - oportunităţi de dezvoltare şi finanţare organizat la Iaşi de Consiliul Judeţean.

La eveniment au fost prezenţi secretarul de stat din Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova Adrian Dupu; secretarul de stat în Ministerul Culturii Liviu Brătescu; consulul general al Consulatului Republicii Moldova la Iaşi, Alexei Ţurcan; consulul general al Consulatului General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu; subprefectul Adina Gîrjan; preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe şi viceprimarul Daniel Juravle, relatează bucpress.eu.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate oportunităţile şi soluţiile de colaborare transfrontalieră în domeniul cultural. La final participanţii au semnat o rezoluţie.

"Mă bucur că fac parte dintr-un guvern care a acordat mereu o atenţie deosebită relaţiei cu Republica Moldova. Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova a fost înfiinţat tocmai pentru a arăta că cetăţenii din stânga Prutului reprezintă o prioritate pentru Guvernul României", a declarat Adrian Dupu.

Costel Alexe a menţionat că scopul forumului este de a pregăti un portofoliu de proiecte culturale transfrontaliere pentru Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2021 - 2027.

"Cultura este, poate în cea mai mare măsură, cartea noastră de vizită, esenţa a ceea ce gândim, simţim şi manifestăm. Am convingerea că lucrând împreună, prin instituţiile noastre de cultură, vom emana ce e mai frumos şi valoros despre identitatea noastră comună. Rezoluţia Forumului Cultural Transfrontalier pe care am semnat-o cu toţii este expresia intenţiei şi dorinţei comune de a stabili legături interinstituţionale pentru a onora fondul nostru cultural, istoric şi social pe care îl împărtăşim", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean.

Consulul general al României la Cernăuţi a subliniat importanţa culturii şi că "este important să depăşim toate momentele istorice grele dintre ţările noastre".

"Cultura nu trebuie să aibă graniţe, este important să depăşim toate momentele istorice grele dintre ţările noastre, să văd că Ucraina, România şi Republica Moldova îşi dau mâna şi să ducem mai departe valorile noastre naţionale. Raionul Cernăuţi găzduieşte cea mai mare comunitate istorică românească pe care noi o reprezentăm. Consulatul General al României vă asigură de tot suportul pentru proiectele dumneavoastră transfrontaliere", a spus Irina-Loredana Stănculescu.

Consulul general al Consulatului Republicii Moldova la Iaşi a susţinut necesitatea organizării Forumului ca "un bun prilej pentru consolidarea cooperării în domeniul cultural între unităţile teritorial-administrative ale ţărilor noastre".

"Programele de cooperare transfrontalieră şi transnaţionale, finanţate cu sprijinul generos al Uniunii Europene, sunt exemple concrete ale faptului că frontierele nu sunt doar bariere, ci pot fi o oportunitate pentru dezvoltare şi pentru o cooperare reuşită. Un exemplu în acest sens îl constituie şi Programul de cooperare transfrontalieră dintre Republica Moldova şi România care, datorită proiectelor finanţate, reuşeşte să creeze alte noi oportunităţi de cooperare între ţări şi regiuni pentru dezvoltarea zonelor de frontieră şi astfel contribuie la diminuarea discrepanţelor regionale", a declarat Alexei Ţurcan.