SOCIAL

De mâine va fi deschis Centrul de triere a pacienţilor suspecţi de COVID-19 de la MoldExpo

Medicii care sunt implicaţi în lupta cu noul coronavirus vor primi sporuri salariale de 100%, în funcţie de numărul de ore dedicate în tratarea pacienţilor. Medicii din instituţiile prespitaliceşti vor primi un spor de 50%. De mâine, şi Centrul de triere de la Moldexpo va fi deschis pentru pacienţi. Iar cei confirmaţi, cu forme uşoare, se vor trata la domiciliu cu ajutorul medicilor de familie.

Începând de mâine, la ora 8, va fi deschis Centrul de triere de la Moldexpo. Acolo vor activa 130 de medici din toată Republica Moldova şi vor putea consulta 300 de pacienţi suspecţi de covid-19.
 
VIORICA DUMBRĂVEANU, ministrul Sănătăţii: „Este vorba şi de consolidare a sistemului de sănătate spitalicească şi prespitalicească, care la moment sunt foarte încărcate. Pe această platformă se examinează posibilitatea de a crea câteva filiale a centrului de triaj cu un număr corespunzător de locuri pentru pacienţi, doar la necessitate, când vor fi epuizate locurile din spitale.”
 
Totodată, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a implica în lupta cu covid-19 cel puţin câte un spital în fiecare raion. În plus, pacienţii cu forme uşoare de infectare vor fi trataţi la domiciliu, prin telefon, de către medicul de familie.
 
TATIANA ZATÎC, şef, Direcţia Asistenţă Medicală, Ministerul Sănătăţii: „Toţi medicii din ţară au fost instruiţi cum să trateze la domiciliu. Începând de mâine pacienţii cu forme uşoare fără maladii cornice se vor trata de acasă. Pentru pacient este elaborate o fişă de monitorizare care va duce evidenţa stării de sănătate, este pregătit şi un film care va fi transmis pacienţilor să înveţe cum să-şi monitorizeze respiraţia şi cum să măsoare corect temperature”.
 
Pentru munca lor, medicii implicaţi direct în lupta cu noul coronavirus vor primi un spor salarial de 100%. Medicii din instituţiile prespitaliceşti vor avea un adaus salarial de 50 la sută. Ministrul Sănătăţii a declarat că se va intensfica şi testarea. Urmează să fie deschise laboratoare la Bălţi, Cahul, Spitalele Republican şi cel de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, ambele din Chişinău.