De la începutul anului 2021, au fost iniţiate mai bine de 1400 de proceduri contravenţionale pentru încălcarea regulilor de deţinere, comercializare şi port a armelor letale sau neletale. În aceeaşi perioadă, au fost iniţiate 53 de proceduri de retragere a permiselor de armă, cu anularea sau suspendarea acestora.
Pe parcursul primelor trei luni ale anului curent, poliţiştii au ridicat aproape 300 de arme de foc pentru încălcarea regulilor de deţinere, port şi folosire sau arme deţinute ilegal. 19 arme au fost predate benevol, transmite IPN.
Poliţia recomandă posesorilor de arme să nu poarte arme în stare de ebrietate, să nu folosească armele contrar destinaţiei lor speciale şi să nu le poarte la întruniri sau alte măsuri de masă pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea personală, precum şi a celor din jur.
Armele trebuie păstrare în safeu la domiciliu, iar în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, se recomandă ca acestea să fie transmise pentru păstrare la Inspectoratul de poliţie din raza de domiciliu, sau la magazinele specializate în comercializarea acestora.
În cazul admiterii unui incident, contravenţie sau infracţiune cu arma, persoana răspunde contravenţional sau penal. Îi poate fi revocat şi anulat permisul de armă, cu suspendarea dreptului de deţinere a armelor pentru o perioadă până la 5 ani. Folosirea armelor contrar destinaţiei lor speciale se sancţionează cu amendă de la 300 la 1500 de lei, aplicată persoanei fizice, sau cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei pe un termen de la 2 ani la 5 ani.
În Republica Moldova, peste 65 de mii de persoane fizice deţin în posesie mai bine de 77,3 mii de arme, dintre care peste 24,3 mii cu ţeavă ghintuită, 47,6 mii cu ţeava lisă şi mai bine de 5,3 mii neletale.