SOCIAL

Dat în urmărire internaţională de autorităţile de la Chişinău pentru crimă, un cetăţean al Republicii Moldova a fost arestat la Milano

post-img

Condamnat în 2017 de instanţele de judecată din Chişinău pentru crimă, un cetăţean al Republicii Moldova a reuşit să fugă înaintea pronunţării definitive a sentinţei, dar a fost prins de poliţia din Milano, Italia.

Potrivit presei italiene, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, ar fi ucis în bătaie un alt bărbat.

Pentru fapta sa a fost condamnat la 12 ani de închisoare, dar a reuşit să fugă din Republica Moldova înaintea pronunţării definitive a sentinţei, fiind dat în urmărire internaţională.

Serviciul de cooperare internaţională poliţienească a informat autorităţile din Italia despre aflarea la Milano a cetăţeanului Republicii Moldova, acesta fiind în posesia unor documente de identitate false.

După ce a fost arestat, bărbatul a fost dus în arestul poliţiei din localitatea San Vittore, acolo unde aşteaptă decizia instanţelor de judecată privind extrădarea sa în Republica Moldova.