SOCIAL

Cursurile on-line – o alternativă pe perioada pandemiei de COVID-19 în Republica Moldova

Chiar dacă şcolile sunt închise, examenul de Bacalaureat bate la uşă. Pregătirile trebuie să continue, iar Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) dispune de resursele necesare pentru a oferi o alternativă pe măsură – cursurile on-line.

Tradiţional, de mai mulţi ani, la UTM se desfăşoară astfel de ore de pregătire pentru BAC. Din cauza pandemiei, însă, conducerea Universităţii Tehnice a Moldovei a hotărât să nu sisteze procesul de studiu, ci să transfere lecţiile pe on-line. Astăzi, profesorul de chimie le-a predat elevilor  „Clasele de compuşi anorganici”.

„La noi, deja de mai mulţi ani au loc orele ca de facto, în viu, în mai multe auditorii, dar luând în consideraţie situaţia pe care o avem, s-a ajuns la asta ca să nu stopăm procesul. BAC-ul este BAC şi trebuie să fie susţinut cu succes evident.

Eu voi încerca să previn întrebările şi să răspund la ele, deoarece cunosc situaţiile deja în ceea ce priveşte BAC-ul, în special la chimie şi de aceea ştiu momentele slabe la tema dată”, susţine Iurie Subotin, profesor de chimie.

Aşa cum erau interesaţi de lecţiile clasice, elevii sunt foarte atenţi şi la cele on-line.

„În acest an am avut chiar şi un record al numărului de elevi, 800 de elevi în săli, care veneau în campus din toată republica şi făceau aici ore, desigur că orele au început în februarie şi când am ajuns în situaţia dată pandemică am început să ne gândim şi fiind bombardaţi de numărul de solicitări de la elevi „ce facem mai departe, cum continuăm?”, am zis că acest lucru poate fi un instrument foarte bun de pregătire a elevilor pentru BAC, fiindcă pandemia va trece, dar BAC-ul va trebui susţinut”, afirmă Dinu Ţurcanu, prorector UTM.

Prima oră de pregătire on-line la UTM a fost la matematică. Graţie impactului pe care l-a avut lecţia şi numărului mare de vizualizări, profesorii au continuat în acelaşi ritm şi cu alte discipline, cum ar fi fizica sau informatica.

„Prima oră de matematică a fost vizualizată, chiar ne-am uitat, prima oră de matematică a fost vizualizată, chiar ne-am uitat a fost vizualizată de vreo 60 de mii de persoane on-line, avem peste 500 de comentarii. Am început şi facem asta cu doi profesori, care unul urmărea respectiv comentariile pe care le puneau în timp real elevii, ca, la final, să dea răspunsuri la aceste comentarii şi să vină şi cu unele detalieri, după aceasta au venit şi mai multe solicitări”, a mai afirmat Dinu Ţurcanu.

Universitatea înregistrează lecţiile, astfel încât elevii care nu au reuşit să se conecteze live, să poată vedea mai târziu materialul didactic. Nu doar elevii care se pregătesc de BAC, dar şi studenţii universităţii vor avea parte de lecţii on-line.

„În acest context, profesorii care nu au aceste suporturi, îşi pregătesc diverse instrumente pe care direcţia IT le-a pus la dispoziţie pentru profesori, deci în viitorul foarte apropiat, unii deja au început pe platforma on-line, cei care aveau aceste cursuri, ceilalţi îşi pregătesc aceste instrumente.
Şi respectiv, va continua procesul de studiu şi în situaţia pandemică.

Şcolile şi universităţile din Republica Moldova au fost închise pentru a evita răspândirea noului coronavirus.