SOCIAL

Cum se circulă pe traseele naţionale. Recomandările poliţiei pentru conducătorii auto

post-img

INSP atenţionează conducătorii auto că în raioanele din centrul R. Moldova pe drumuri s-a format gheţuş. În context, Administraţia de Stat a Drumurilor atenţionează conducătoriii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare şi adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulaţie pe timp de iarnă.

În cazul dificultăţilor în trafic, pentru a solicita intervenţia drumarilor, participanţii la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Potrivit ASD, pe parcursul zilei de astăzi, lucrările de întreţinere a drumurilor naţionale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenţii ale unităţilor teritoriale SA ,,Drumuri”: în zonele Nord, Centru şi Sud s-au efectuat lucrări de patrulare şi combatere a lunecuşului.
În procesul tehnologic au fost antrenate 99 de utilaje speciale.

În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiţii de iarnă pe toată reţeaua de drumuri naţionale.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, INSP recomandă conducătorii auto:
- să manifeste prudenţă sporită;
- să păstreze distanţa regulamentară între vehicule;
- să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare;
- să aveţi autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă şi să adaptaţi viteza la condiţiile de drum.