Un producător de fructe din Republica Moldova a obţinut două certificări internaţionale, care îi permit să exporte produsele în Uniunea Europeană. Reuşita lui s-a datorat şi susţinerii USAID. Până acum, agricultorul era nevoit să-si vândă marfa doar pe piaţa din Est. Prunele sale au ajuns deja în supermarketurile din Europa, iar de anul viitor va exporta şi caise, şi cireşe.
Familia Ionaş se poate lăuda cu o afacere prosperă. Produce fructe, le păstrează în depozite frigorifice, apoi le exportă. Până acum piaţa de desfacere era doar Federaţia Rusă. De curând însă, cu ajutorul USAID, a reuşit să obţină două certificări internaţionale, care îi permit să exporte şi în Uniunea Europeană. Prunele sale au ajuns deja în magazinele din România, Germania şi Polonia.
Pe lângă această certificare, producătorul din Costeşti implementează şi un standard ce confirmă responsabilitatea socială a întreprinderii.
Compania exportă, anual, 2 mii de tone de fructe.
Datorită certificării internaţionale, anul acesta au fost exportate 10 mii de tone de fructe, în valoare de 6 milioane de dolari. Cu ajutorul proiectului Agricultura Performantă, producătorii adoptă soiuri noi şi reuşesc să aibă produse de calitate mai bună.