SOCIAL

Cu sprijinul UE, în Autonomia Găgăuză a fost inaugurat un complex turistic în stil tradiţional

Uniunea Europeană continuă să investească în Autonomia Găgăuză. Cu fonduri europene a fost construit primul complex turistic în stil găgăuz. Pe lângă patru case tradiţionale ţărăneşti, cu pereţi de lut şi acoperiş din stuf, complexul mai dispune de un muzeu, o cramă, un restaurant cu terasă, un mini-hotel, dar şi o sală de festivităţi.

Nevalorificat până acum, turismul în Autonomia Găgăuză are mare potenţial. În satul Congaz a fost inaugurat primul complex turistic în stil găguz. Iniţiativa îi aparţine Anei Statova. Femeia a beneficiat de un grant de peste 18 mii de  euro din partea Uniunii Europene şi a decis să creeze o atracţie inedită. Aici, vizitatorii pot afla despre tradiţiile locului, pot savura din bucatele tradiţionale găgăuze şi cele mai bune vinuri din zonă şi chiar pot participa la ateliere gastronomice. Odată cu inaugurarea complexului turistic, 18 locuitori ai satului şi-au găsit locuri de muncă.

Tot cu un grant de peste 18 mii de euro, obţinut prin programul SARD, proprietarii unei crame din Vulcăneşti au instalat 70 de panouri solare şi generatoare electrice, care asigură independenţa energetică şi nu poluează.
 
Tot la Vulcăneşti a fost inaugurat şi un parc, amenajat pe malul râului Cahul, a cărui albie a fost reabilitată pe o lungime de trei kilometri.
 
Albia nu mai fusese curăţată de ani de zile şi era plină de nămol. De aceea, după fiecare ploaie, râul dădea pe afară şi inunda gospodăriile din apropiere. Autorităţile locale spun că, din cauza inundaţiilor, comunitatea pierdea anual peste două milioane de lei, adică aproximativ 15 la sută din buget.
 
Costul proiectului de curăţare a râului Cahul şi amenajare a parcului a depăşit 126 de mii de euro. 70 de mii de euro au fost oferiţi de Uniunea Europeană, iar diferenţa a fost acoperită din bugetul regional.