Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Criza pandemică, scăpată de sub control

Autorităţile din Republica Moldova par neputincioase în faţa crizei epidemiologice. Deşi a fost mărit numărul de paturi în toate spitalele, astăzi abia dacă se mai găsea un loc liber pentru internare. Situaţia este complicată şi la Centrul COVID-19 de la Moldexpo. Punctul de triaj medical este mereu aglomerat, iar medicii abia mai fac faţă fluxului de pacienţi.

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: La centrul covid la de Moldoxepo, ambulanţele au venit astăzi una după alta. După cum vedeţi şi în spatele meu, s-a format o coadă de cel puţin 10 maşini, iar pacienţii sunt aduşi non-stop.

ALEXANDRU CORNOGOLUB, vicedirectorul Centrului COVID-19, Chişinău:
Locuri sunt foarte puţine, fluxul de pacienţi este foarte mare, însă centrul funcţionează. Sunt 420 de paturi în total, câte dintre ele în prezent sunt ocupate? Undeva, peste 80 % din paturi sunt cupate, dar fluxul după cum vedeţi este foarte mare. O să aveţi locuri pentru toţi? Nu ştiu cum o să fie fluxul, tot depinde de flux.

Angajaţii de la Ambulanţă spun că în spitale nu mai sunt locuri libere. Unii pacienţi, chiar în stare gravă, sunt aduşi la Centrul Covid de la Moldexpo.

Medicii sunt copleşiţi de numărul mare de pacienţi. Pentru că nu sunt locuri in spitale, multi pacienti sunt trimisi acasă să-şi continue tratamentul.

„Care sunt testaţi pozitiv cu covid şi fac chemări la domiciuliu, noi nu putem să-i ducem la spital, pentru că nu sunt locuri în spitale, doar dacă au înţelegere cu spitalul, doar în cazul ăsta. Sunt foarte mulţi, rândurile sunt imense, nu reuşim”, spun lucrătorii medicali.

În spitalele din Republica Moldova sunt internaţi peste 4 mii de pacienţi bolnavi de COVID-19. Peste 10 mii de persoane se tratează la domiciliu. Cel mai grav este însă că Secţiile de Reanimare şi terapie intensive sunt arhipline cu pacienţi aflaţi in stare gravă.
Similare
RECOMANDĂRI