SOCIAL

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

post-img

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc miercuri, 4 decembrie Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare creştină de la începutul Postului Crăciunului.

Potrivit tradiţiei creştine, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia şi aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim. Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu.  

Cu toate că suntem în perioada Postului Naşterii Domnului, astăzi se face dezlegare la peşte.

Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi bucate de post, peşte şi lumânări, duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere. Intrarea Maicii Domnului în Templul de la Ierusalim este asociată cu metafora luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea. De Vovidenie, se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi cei înecaţi. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, uşile şi ferestrele se ung cu usturoi.

În popor ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce "ceea ce se face văzută". Se spune că în ziua de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

Tradiţia ne aminteşte că dacă în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului cerul este senin, cu soare - vara va fi secetoasă, iar dacă vor fi nori, pe parcursul anului vor fi epidemii, dacă va ninge însă - va fi iarna grea. De asemenea, se mai zice că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.