SOCIAL

Copilul abandonat într-un bloc de locuit se află sub supravegherea medicilor. Poliţiştii îi caută părinţii

Caz strigător la cer în Chişinău! Un bebeluş, care nu are nici măcar o lună, a fost abandonat în holul unui bloc de locuinţe din sectorul Buiucani. Un tânăr l-a găsit, aseară, pe micuţul care plângea şi a alertat serviciul de urgenţă. Băieţelul se află acum sub supravegherea medicilor şi e în afara oricărui pericol iar poliţiştii îi caută pe părinţi.

NATALIA STATI, ofiţer de presă, Direcţia de Poliţie Chişinău: „Nou-născutul de aproape o lună de zile era abandonat într-un cărucior care se afla la primul etaj din incinta blocului. Totodată a fost găsit şi un bileţel unde era indicată data, luna şi anul naşterii copilului”.
 
La faţa locului a intervenit şi un echipaj medical, iar bebeluşul a fost dus de urgenţă la spital.
 
CRISTINA IPATI, ofiţer de presă, Spitalul Municipal Nr. 1: „Nou-născutul la internare era în stare satisfăcătoare. Este stabil, alimentat artificial şi se află sub supravegherea personalului medical. În urma examinărilor se presupune că copilul nu are nici o lună de la naştere, ceea ce coincide cu biletul lăsat lângă copil”.
 
Între timp, poliţistii fac tot ce pot pentru a-i găsi pe părinţii copilului. Dacă vor fi identificaţi şi trimişi în judecată, ei riscă o amendă de 27 de mii de lei, până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii sau până la doi ani de puşcărie.