SOCIAL

Copiii cu deformări ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice vor beneficia de operaţii gratuite de corecţie anatomică

post-img

Copiii cu deformări ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice vor beneficia de operaţii de corecţie anatomică, acoperite financiar din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină, potrivit unui comunicat de presă, va finanţa, în acest an, zece operaţii în cadrul noului program special „Corecţie anatomică a coloanei vertebrale şi a cutiei toracice”.

Suma contractată de CNAM pentru intervenţii, inclusiv consumabilele necesare, este de peste 507 mii de lei.

Operaţiile vor fi efectuate la Institutul Mamei şi Copilului.

Purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat pentru IPN că o listă de aşteptare pentru asemenea operaţii nu există.