SOCIAL

Consumator de droguri surprins de poliţişti într-un parc al sectorului Botanica

post-img

Un tânăr de 20 de ani a fost observat de către oamenii legii într-un parc din sectorul Botanica al capitalei având un comportament suspect. La solicitările poliţiştilor de a se prezenta, tânărul se încurca în declaraţii şi se comporta neadecvat. Ulterior, asupra lui au fost depistate mai multe pacheţele cu o substanţă cu miros specific, asemănătoare cânepei.

La faţa locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru a demara cercetările conform procedurii. Tânărul a fost escortat pentru a fi audiat, iar pacheţelele au fost sigilate şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. Totodată, ofiţerii de investigaţii întreprind măsuri pentru a stabili provenienţa drogurilor, precum şi complicii acestuia.

Potrivit legislaţiei penale în vigoare, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 19 000 pînă la 25 000 de lei sau închisoare pînă la 2 ani.