SOCIAL

Consiliul va contribui la adoptarea deciziilor în interesul cetăţeanului

La Cahul a fost creată o organizaţie inediă care va activa pe lângă Consiliul Raional. Consiliul Raional pentru Participare va contribui la adoptarea deciziilor care răspund necesităţilor şi intereselor societăţii.

Noul consiliu este un organ consultativ al autorităţii locale din care fac parte reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, membrii grupurilor de iniţiativă, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din regiune.
 
Consiliul Raional pentru Participare are ca scop dezvoltarea şi promovarea parteneriatului strategic între autorităţile publice, societatea civilă şi sectorul privat în vederea consolidării bunei guvernări la nivel raional şi realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare teritorială.