SOCIAL

Competenţele de asigurare a securităţii aeronautice vor reveni Poliţiei de Frontieră

post-img

Competenţele de asigurare a securităţii aeronautice vor reveni Poliţiei de Frontieră. Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a dezbătut, în şedinţa de astăzi, Legea privind securitatea aeronautică, transmisă de către preşedintele ţării, Igor Dodon, spre reexaminare şi va propune plenului Parlamentului aprobarea modificărilor înaintate de şeful statului.

Potrivit preşedintelui ţării, normele din Legea privind securitatea aeronautică, în redacţia remisă spre promulgare, nu au atins scopul implementării reglementărilor europene din Acordul privind spaţiul aerian comun dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi statele membre. Acestea generează incertitudini şi dificultăţi în realizarea sarcinilor practice ale instituţiilor de profil, reduc şi afectează competenţele funcţionale ale organelor publice menite să asigure regimul de securitate. 

Preşedintele atenţionează că legea examinată denaturează competenţele Poliţiei de Frontieră, inclusiv asigurarea securităţii, aplicarea şi gestionarea echipamentelor de securitate, şi le transferă de facto către agentul economic care urmează să exercite controlul de securitate, iar organul de stat  doar să-l asiste. 

Legea privind securitatea aeronautică a fost adoptată de Parlament la 23 noiembrie 2018.