SOCIAL

Circul din Chişinău a devenit parte a unei întreprinderi de stat

post-img

Circul din Chişinău a devenit parte a întreprinderii de stat „Moldova-Concert”. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a definitivat procesul reorganizării întreprinderii „Moldova-Concert”, prin absorbţia societăţii pe acţiuni „Circul din Chişinău”.

Potrivit IPN, Ministerul Educaţiei precizează că procedura va avea ca urmare optimizarea cheltuielilor de administrare şi asigurarea gestionării eficiente a patrimoniului public aflat în administrarea întreprinderilor supuse reorganizării.

Edificiul Circului din Chişinău a fost inaugurat în anul 1981, având cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru cu o capacitate de 1900 de locuri şi arenă cu diametrul de 13 metri. Începând cu anul 2014, după o pauză de aproximativ zece ani, Circul şi-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor de circ şi inaugurarea arenei mici.

În anul 2019, MECC, în comun cu Delegaţia Uniunii Europene, a lansat prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, procedura de reabilitare a arenei mari a Circului din Chişinău.