Cinci rute municipale de microbuz vor fi suspendate din 2 martie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cinci rute municipale de microbuz vor fi suspendate din 2 martie

Cinci rute municipale de microbuz vor fi suspendate începând cu ziua de luni, 2 martie. Este vorba despre rutele nr. 108, 129, 135, 178 şi 175. Transportatorii invocă că activitatea lor nu este rentabilă.

Solicitat de IPN, preşedintele Consiliului Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că anterior pe aceste cinci rute activau în jur de 150 de unităţi de transport, iar numărul acestora s-a redus la 50. Respectiv, şi intervalul dintre curse s-a mărit, iar numărul de călători este cu mult mai mic. „La Parcul Urban de Autobuze e altă situaţie. Au sau nu călători, ei pornesc, pentru că lor diferenţa le-o achită Primăria. Ei pot să-şi permită să meargă fără pasageri, noi nu putem”, a menţionat Oleg Alexa.

În opinia sa, conducerea Primăriei nu procedează bine refuzând să discute cu transportatorii privaţi. Dacă ar fi măcar o intenţie de discuţii, trei-patru rute ar putea fi restabilite. „Dar iarăşi, este imposibil de activat când nouă ni se spune: „Mâine vă scoatem pe toţi”. Apoi ni se spune: „De ce nu investiţi?”. Pe urmă: „Mai întâi investiţi, apoi discutăm despre tarif, dar oricum până la mijlocul anului viitor în Chişinău nu va mai circula niciun microbuz”. Deci sunt nişte lucruri contradictorii pe care le auzim de la autorităţi. Noi vrem claritate”, explică preşedintele Consiliului Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto. Potrivit lui, transportatorii vor să cunoască exact de câte microbuze are nevoie municipalitatea, pentru a putea decide corect asupra investiţiilor. 

Transportatorii văd două căi de soluţionare a problemei: fie municipalitatea acceptă cererea de majorare a tarifelor de călătorie cu microbuzul, fie este păstrat tariful de 3 lei, dar municipalitatea le acordă subvenţii în aceleaşi condiţii cu întreprinderile municipale de transport. Într-o reacţie ulterioară, primarul general, Ion Ceban, a solicitat transportatorilor „contracte noi de prestarea a serviciilor cu municipalitatea, stabilirea costului vehicul-km, crearea condiţiilor bune în transportul public, respectarea condiţiilor contractuale, acceptarea taxării electronice şi a biletului unic electronic”. Potrivit lui, atât timp cât aceste lucruri nu se întâmplă, Primăria nu poate accepta majorarea tarifelor. Joi, 27 februarie, Primăria a pus pe masa consilierilor locali un proiect de procurare a 100 de autobuze noi, care ar urma să ajungă pe străzile oraşului până la vară.

Similare
RECOMANDĂRI