În ultimul timp, Chişinăul a fost invadat de blocuri de locuinţe, care apar peste tot ca ciupercile după ploaie. Fie că sunt clădiri individuale sau ansambluri rezidenţiale, multe sunt construite în apropierea zonelor verzi ale oraşului şi unele chiar au luat porţiuni din spaţiul unor parcuri. Oamenii cred că multe sunt ridicate ilegal şi se plâng ca în curând nu vor mai avea unde să iasă la plimbare. Autorităţile recunosc, şi ele, ca legislaţia în domeniul are unele lacune.
În mai multe parcuri din Chişinău sau în imediata apropiere a acestora au fost ridicate clădiri impunătoare. Un exemplu în acest sens este şi Parcul "Valea Trandafirilor" din sectorul Botanică. O bucată importantă din zona verde a fost invadată de betoane.
„N-ar trebui să construiască în parcuri. Parcul să fie parc pentru odihnă”.
„Se distruge foarte mult natura şi numai blocuri locative sunt. Asta e foarte rău şi pentru noi, şi pentru copii, şi pentru viitorul nepoţilor”.
„Desigur că nu este bine. Aici construiesc case oamenii care au resurse financiare şi au o putere oarecare”.
„Sigur că nu este bine că construiesc case lângă parcuri, chiar în parcuri şi chiar lângă parcuri tot nu e bine pentru că nu mai avem unde ieşi, iată avem numai parcul acesta prin împrejurimi, aşa în altă parte nu mai avem mai mare şi mai bun”.
„Evident că este foarte rău pentru că şi aşa sunt puţine parcuri. De ce le fac mai urâte? Cât se poate să mai construiască aici?”.
„O să rămânem fără spaţii verzi în oraş şi n-o să avem cu ce respire”.
„Clar lucru că nu se merge spre bine, dar ce să facem?”
Autorităţile recunosc că legislaţia în acest domeniu are şi lacune.
„Au fost comasate diferite terenuri, adică format un teren mai mare prin comasare. Prin urmare, dacă ne uităm în planul urbanistic general, acolo erau câteva terenuri şi fiecare teren avea destinaţia lui, unul era commercial, alt teren era rezidenţial, mai era şi cu statut special, printr-o comasare automat s-a primit că terenul deja final nu este clar care este destinaţia. Şi fiecare trage jăratecul la turta să. Adică dacă vrea să facă un bloc locativ, indică: păi vedeţi că este cu destinaţie rezidenţială şi avem tot dreptul să facem locativ”, spune Ion Curmei, şeful de direcţie, Agenţia pentru Supraveghere Tehnică.
În acest sens ar fi necesară elaborarea unui plan urbanistic general, a unui plan urbanistic zonal şi a unui regulament local de urbanistică noi, aduse la cerinţele actuale. Oraşul Chişinău deţine un plan urbanistic general şi un regulament local de urbanism, dar sunt vechi din 2008.