SOCIAL

Cererile de creditare din partea companiilor de construcţii au crescut cu 26%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

Mai multe credite bancare pentru domeniul construcţiilor. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în primele nouă luni ale anului, creditele pentru dezvoltatorii imobiliari au crescut cu 26%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Experţii explică această creştere prin faptul că oamenii nu îşi mai ţin banii în bănci şi preferă să îi investească în imobiliare.

Sectorul construcţiilor este cel mai dinamic pentru creditarea bancară, în anul 2019. În primele nouă luni ale anului au fost acordate împrumuturi de peste 900 milioane de lei pentru acest domeniu. În alte sectoare ale economiei, situaţia creditării este mult mai proastă.
„Raportul preţ şi capacitatea de cumpărare a ajuns la un anumit nivel, care face accesul la piaţa imobiliară mai mare pentru un număr destul de mare de consumatori. Programul „Prima casă”, care a fost dezvoltat deja în 4-5 versiuni, cred că are contribuţia cea mai importantă a acestei evoluţii pe piaţa imobiliară”, a spus expertul economic Viorel Gîrbu.
Reprezentanţii Federaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie CONDRUMAT, susţin că, in ultima perioadă, basarabenii preferă să-şi investească banii în imobile. „Aceşti dezvoltatori sunt nevoiţi să ia nişte credite ca să dezvolte afaceri mai profitabile”, a spus Pavel Caba, preşedinteele Federaţiei Patronale "CONDRUMAT".
Pentru a nu fi inşelaţi, cum s-a întamplat de multe ori, oamenii obişnuiesc să cumpere apartamente aflate in ultimele stadii de constructie, în blocuri ce vor fi date, cu siguranţă, în exploatare. Cu toate acestea, experţii economici susţin că sectorul construcţiilor nu este unul care ar contribui major la dezvoltarea economiei Republicii Moldova. „Atestăm că, de fapt, sectoarele economice nu se dezvoltă. Creşte consumul, băncile creditează consumul şi nu creditează dezvoltarea economică. Sectorul construcţiilor este un sector economic, dar îndreptat doar către consumul intern”, a precizat expertul economic Viorel Gîrbu.
Potrivit datelor statistice, cele mai multe creditări se fac în sectorul agricol, comerţ şi mediul financiar nebancar.