SOCIAL

Centrul Naţional de Inovaţii Digitale în Educaţie „Clasa Viitorului” îşi propune să schimbe educaţia, cu ajutorul tehnologiei

Un învăţământ modern nu este posibil fără folosirea tehnologiilor moderne. La Chişinău a fost inaugurat Centrul Naţional de Inovaţii Digitale în Educaţie. „Clasa Viitorului”, cum au numit-o iniţiatorii proiectului, îşi propune să transforme sistemul educaţional din Republica Moldova, prin integrarea tehnologiilor digitale în şcoli.

Sub sloganul „Învăţăm altfel”, Clasa Viitorului îşi propune să creeze în şcoli un mediu atractiv, care să încurajeze creativitatea elevilor prin utilizarea echipamentelor digitale. În acest fel, cei care ies de pe băncile şcolilor vor fi mai bine pregătiţi pentru a se angaja.
 
„Clasa Viitorului” foloseşte peste 30 de tipuri de tehnologii care au fost testate, timp de un an şi jumătate, de peste 2.000 de elevi din Republica Moldova.
 
Cu o finanţare de peste 12 milioane de lei, Proiectul „Clasa Viitorului” a fost lansat la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova în parteneriat cu Guvernul Suediei, USAID, UK Aid şi o companie de telefonie mobila.

Anual, peste 1000 de cadre didactice vor fi instruite pentru folosirea noilor tehnologii digitale în şcoli.