SOCIAL

Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial a marcat 85 de ani de la fondare

post-img

Circa 300 de artişti amatori şi profesionişti au participat la un spectacol aniversar al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial organizat cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la fondare şi omagierii rapsodului Dumitru Blajinu, de la naşterea căruia s-au împlinit 85 de ani. Festivitatea a avut loc marţi, 19 noiembrie, în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din capitală.

La eveniment au fost prezenţi vicepreşedintele Parlamentului R. Moldova, Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici, oameni de cultură şi artă.

În mesajul său de salut, vicepreşedintele Parlamentului R. Moldova, Monica Babuc a menţionat că timp de 85 de ani, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial a promovat tradiţia noastră naţională în tot ce înseamnă modul nostru de a fi pe acest pământ.

”Faptul că a fost creat încă în 1934, în perioada interbelică, arată că au existat oameni care au înţeles cât de important este să îngrijim de tradiţia noastră. Vreau să-mi aduc aminte astăzi cu un cuvânt pios de omagiu de foştii directori ai acestui centru, şi vorbesc aici de marele Dumitru Blajinu, de Tudor Colac, Iulia Paladi-Paleţ, de Iustina Scarlat şi neobosita directoare de astăzi Diana Dicusarî. Toţi aceşti oameni au făcut ca valorile noastre naţionale indubitabile: cântecul, jocul, costumul, covorul, obiceiurile şi datinile noastre să nu moară, cele care ne definesc pe noi ca popor, ca români. Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial este o icoană a tradiţiei noastre naţionale”, a subliniat Monica Babuc.

În context, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici, a afirmat că Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial contribuie la dezvoltarea creaţiei populare, descoperirea, ocrotirea, promovarea şi afirmarea talentelor autentice, valorificarea în contemporaneitate a tradiţiilor culturii populare în scopul îmbogăţirii şi diversificării continue a programelor şi vieţii culturale din ţară, precum şi a integrării culturii naţionale în contextul european şi internaţional. Oficialul a oferit angajaţilor instituţiei Diploma Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, pentru contribuţie semnificativă la conservarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional imaterial. Cu diplome de onoare au fost distinşi, de asemenea, directorul artistic al Centrului, Oleg Volontir, meşterii populari Tatiana Popa, Zaharia Triboi, Ecaterina Popescu ş.a.

În cadrul spectacolului au evoluat mai multe ansambluri folclorice din ţară.

Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial a fost fondat în anul 1934. În sistemul de organizare a vieţii culturale, Centrul a avut rolul de a menţine viabilitatea sărbătorilor tradiţionale şi a propune evenimente culturale în colaborare cu instituţiile culturale şi de învăţământ. Astfel, arhiva instituţiei păstrează mărturii şi comori adevărate ale geniului popular din ultimul secol.