SOCIAL

Centrul Chişinăului este împânzit de mărţişoare, simbolul tradiţional al primăverii

Aţă albă şi roşie, panglică, croşetă şi ace. Toate au fost mânuite cu dibăcie de meşterii populari timp de un an, iar acum şi-au scos la vânzare cei mai frumoşi vestitori ai primaverii - mărţişoarele. De toate formele, mărimile şi stilurile. Desigur, şi preţurile sunt diferite - ajung şi la câteva sute de lei.

Deşi până la venirea primăverii au mai ramas vreo 10 zile, centrul Chişinăului este deja împânzit de mărţişoare, simbolul tradiţional al acestei perioade.
 
Tradiţionalul mărţişor, care de fapt trebuie purtat la piept, a fost reinventat de comercianţi.
 
În aceste zile se duce o luptă aprigă între vânzătorii care încearcă să ademenească cumpărătorii cu preţuri mici.
 
Oamenii încă nu se prea înghesuie la tarabele alb-roşu. Admiră însă dibăcia meşterilor populari. Unii au făcut deja alegerea.
 
Mărţişoarele simbolizează renaşterea naturii. Din 1 martie, acestea sunt purtate la piept in Republica Moldova, România sau Bulgaria. Tradiţia spune că mărţişoarele trebuie date jos abia la începutul lunii aprilie, atunci când sunt legate de pomi pentru a avea o recoltă bogată. În 2017, mărţişorul a fost inclus în lista UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.