Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a anunţat oficial că majorează preţurile la toate sortimentele de pâine. Noile preţuri urmează să fie afişate chiar în zilele următoare, însă nu se cunoaşte ce scumpiri vor fi aplicate. Întreprinderea a anunţat că a majorat în schimb producţia pâinii sociale, al cărei preţ rămâne neschimbat.
Compania anunţă într-un comunicat că scumpirea pânii e provocată de creşterea cheltuielilor pe care o suportă din cauza preţurilor mai mari la carburanţi, la gazul natural şi la energia electrică. Întreprinderea a anunţat că noile preţuri vor fi afişate în următoarele zile, însă nu precizează cu cât anume se va scumpi pâinea. În unul dintre magazinele întreprinderii, ni s-a spus că preţurile urmează să fie majorate, însă nici personalul de acolo nu ştie amănunte.
Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a anunţat că de astăzi va fi majorat volumul de producţie al pâinii sociale cu 54%. Totuşi, preţul pentru această categorie de produs, rămâne neschimbat.
Contactaţi de TVR Moldova, reprezentanţii întreprinderii au refuzat să ne ofere mai multe detalii la subiect. Producătorul de pâine aminteşte că ultima ajustare a preţurilor a fost făcută în anul 2015.