SOCIAL

Cei şase deputaţi socialişti cu dublă cetăţenie nu au depus cereri de renunţare la cetăţenia română

post-img

Autorităţile române declară că nu au în evidenţă cereri de renunţare la cetăţenia română din partea a şase deputaţi socialişti din Republica Moldova care au rpomis să renunţe la ea încă din 2015. Informaţia a fost furnizată în urma solicitării făcute de Lilia Zaharia, de la Asociaţia Presei Independente.

Într-o scrisoare de răspuns publicată de moldovacurata.md, din 15 decembrie 2017, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) din România spune că Alla Dolinţă, Corneliu Furculiţă, Adrian Lebedischi, Ghenadi Mitriuc, Radu Mudreac şi Anatolie Labuneţ nu figurează în evidenţa cu cereri de renunţare la cetăţenia română, scrie europalibera.org.

Cei şase ar fi fost obligaţi de propriul partid, cunoscut pentru politicile pro-ruse, să renunţe la cetăţenia română după alegerile parlamentare din 2014. Problema a revenit în actualitate la 1 decembrie 2017, când mai mulţi deputaţi din alte partide i-au felicitat cu subtext ironic pe cei şase socialişti cu ocazia Zilei Naţionale a României.