SOCIAL

Cei mai buni pedagogi din sistemul de protecţie a copilului, din municipiul Chişinău, au fost premiaţi

post-img

Cei mai buni pedagogi din sistemul de protecţie a copilului din municipiul Chişinău, care au participat la Concursul municipal Pedagogul Anului – 2019, au fost premiaţi luni, 13 mai, în cadrul unei gale organizate la Teatrul „Ginta Latină” din Chişinău.

Şefa interimară a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Lucia Caciuc, a declarat că acest concurs este la prima ediţie, iar participanţii sunt pedagogi, asistenţi sociali, psihologi, precum şi conducători de cercuri de creaţie. Potrivit Luciei Caciuc, munca acestor specialişti este una deosebită, întrucât ei lucrează cu copii din familii social-vulnerabile, copii rămaşi fără îngrijire părintească.

Printre premianţi sunt: Diana Daşan, de la Centrul pentru copilărie, adolescenţă şi familie, Victoria Vrabie, de la Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc, Sergiu Plotnic, de la Direcţia protecţia drepturilor copilului din sectorul Ciocana, Lilia Lacoman, de la „Fantastic – Ce Ce Fel”, Ludmila Condur, de la Centrul „Florile Dalbe”, Veronica Dormenco, de la Centrul pentru Copilărie, Adolescenţă şi Familie, Lilia Focşa de la Centrul „Flacăra” şi Iulia Roşca de la Centrul pentru Copilărie, Adolescenţă şi Familie.

Concursul s-a desfăşurat în două etape: etapa de sector (21 ianuarie-25 februarie) şi etapa municipală (19 martie-19 aprilie). Candidaţii au prezentat un eseu la tema: „Portretul profesional al Pedagogului” şi au ţinut un discurs „În numele viitorului”. Laureaţii s-au învrednicit de diplome, trofee şi premii băneşti, transmite IPN.