SOCIAL

Cei care se fac vinovaţi de poluarea râului Bîc vor fi pedepsiţi. Se vor efectua controale la staţia de epurare, dar şi la agenţi economici

post-img

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a iniţiat crearea unui grup de lucru, în care vor fi atraşi reprezentanţi ai Agenţiei de Mediu, Inspectoratului de Protecţie a Mediului, Ministerului Afacerilor Interne, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Centrului de Sănătate Publică, Apele Moldovei şi alte instituţii de resort, pentru a analiza toate circumstanţele situaţiei cu referire la poluarea râului Bîc.

În baza rezultatelor de laborator, vor fi efectuate mai multe controale atât planificate, cât şi inopinate, la Staţia de Epurare Chişinău şi la alţi agenţi economici, care prin activitatea economică ce o desfăşoară ar putea polua apele râului.

Anunţul a fost făcut pe o reţea de socializare, de către ministrul Agriculturii, Georgeta Mincu.

În perioada următoare, în regim prioritar, vor fi stabilite acţiuni concrete de remediere a problemei, dar şi de a-i pedepsi pe cei vinovaţi, se mai arată în comunicatul de presă.

Amintim că după ce în ultimele zile, un miros insuportabil este resimţit în Chişinău, Ministerul Mediului s-a autosesizat şi a inspectat Staţia de Epurare din Chişinău.

Pe de o parte, fostul ministrul al Mediului Valeriu Munteanu susţine că mirosul urât şi starea în care se află acum râul Bîc ar fi din cauza activităţii cu defecte a staţiei de epurare. De cealaltă parte, fostul primar interimar al Chişinăului Ruslan Codreanu a declarat însă că staţia de epurare lucrează în regim normal.

Şi Apă Canal-Chişinău a emis un comunicat prin care declară că procesul tehnologic de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău se efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor de exploatare tehnică a sistemelor de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate din localităţi.