SOCIAL

FOTO. Cea de-a doua aeronavă a Wizz Air a ajuns la Chişinău

post-img

O nouă aeronavă a companiei aeriene low-cost Wizz Air a ajuns astăzi la Chişinău. Din 14 decembrie, Airbus A320 va opera zboruri către cinci destinaţii. În premieră, vor fi efectuate zboruri din Chişinău către Dortmund şi Memmingen (Germania).

Potrivit unui comunicat de presă al companiei Avia Invest, care gestionează Aeroportul Internaţional Chişinău, odată cu majorarea flotei aeriene a bazei operaţionale de la Chişinău, s-au deschis noi rute către Copenhaga (Danemarca), Bruxelles Charleroi (Belgia) şi Paris Beauvais (Franţa), operate de către Wizz Air. Prin urmare, spre Bruxelles vor fi efectuate zboruri şi pe aeroportul Charleroi, nu doar pe cel naţional.

„Suntem mai mult decât bucuroşi astăzi că am suplinit un al doilea avion la baza din Chişinău. Această investiţie înseamnă mai multe locuri de muncă la Wizz Air de  la Chişinău, precum şi opţiuni de călătorie mai accesibile pentru clienţii noştri din R. Moldova”, a declarat şefa departamentului de comunicaţii la Wizz Air, Tamara Vallois.

Odată cu suplinirea flotei aeriene de la Aeroportul Chişinău se majorează şi numărul zborurilor operate de Wizz Air din Chişinău către London-Luton, Milan-Bergamo, Venice-Treviso, Berlin-Schönefeld şi Rome-Ciampino.

Wizz Air şi-a început activitatea în Republica Moldova în anul 2013.

Investiţiile companiei în baza de la Chişinău vor depăşi 200 de milioane de dolari, iar în 2019, prin extinderea operaţiunilor, compania va oferi pasagerilor Aeroportului Internaţional Chişinău, peste 700 de mii de locuri de zbor, în 13 destinaţii către 8 ţări.