Oamenii trebuie să stea sub pereţii de rezistenţă din locuinţă atunci când se produce un cutremur de mare intensitate, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui seism, şi să aibă o trusă care să conţină apă şi conserve, fluier, lanternă şi medicamente.
Potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur, oamenii trebuie să identifice din timp locurile sigure din locuinţele lor, pentru a se proteja în cazul unui seism şi să aibă pregătită o trusă de supravieţuire, pe care să o ţină la îndemână.
Potrivit ghidului, trusa de supravieţuire trebuie verificată cel puţin o dată pe an şi reînnoită cu obiectele necesare. Aceasta cuprinde, pe lângă apă şi alimente, medicamente şi materiale de uz medical, produse de igienă, copii ale actelor de identitate, precum şi materiale de primă necesitate, cum ar fi lanterna, pătura sau fluierul.
De asemenea, ar trebui să fie stabilit un punct de întâlnire cu membrii familiei după producerea cutremurului şi aceştia să fie pregătiţi să se descurce singuri pentru cel puţin trei zile.
Ce să NU faci în caz de cutremur:
- nu încercaţi să porniţi gazul, în cazul în care l-aţi oprit dvs. sau a fost oprit automat. Lăsăţi compania de gaze să o facă;- nu folosiţi chibrituri, brichete, echipamente electrice, până nu sunteţi siguri că nu există scurgeri de gaze;
- nu folosiţi telefoanele decât în caz de urgenţă, pentru a nu ţine liniile ocupate în timp ce alţii au nevoie de ele;
- nu aşteptaţi pompierii, medicii sau poliţia să va ajute, deoarece s-ar putea să fie ocupaţi în altă parte.