Săptămâna viitoare, Teatrul Naţional Mihai Eminescu propune spectatorilor un repertoriu bogat, cu piese de teatru scrise de sau adaptate după Slawomir Mrozek, Gib Mihăescu, I.L. Caragiale, Petru Hadârcă şi alţii.
25.02.2020 ora 18:30 Sala Studio - „În largul mării” de Slawomir Mrozek
„Scena înfăţişează o plută în largul mării. Trei naufragiaţi în costume negre, elegante, în cămăşi albe”, menţionează Sławomir Mrożek în didascalii, de aici pornind aventura unor personaje fantasmagorice, cu trăsături burleşti, hiperbolizate, dar care totuşi sunt rupte din realitate. Grasul (Emil Caju), Slabul (Anatol Durbală) şi Mijlociul (Petru Oistric) au cravate înnodate impecabil, iar în buzunarele de la piept, batiste sclipitor de albe. După o perioadă petrecută pe plută fără breakfast-uri, coffee break-uri, prânzuri, cine copioase ori frugale, decid să se mănânce unul pe altul, pe rând. O decizie firească. Dar cine va fi primul sacrificat-înfulecat? Începe vânătoarea reciprocă ce include manevre, viclenii, ticăloşii deghizate, dezbateri, discursuri, chiar şi o procedură de vot. Bineînţeles, fraudată.
26.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „În Ochii Tăi Fermecători…” după Gib Mihăescu - Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.
Acţiunea spectacolului “În ochii tăi fermecători" are loc, în temei, în bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac, la Vadul lui Vodă; se vorbeşte tulburător despre iubirea interzisă, pătimaşă; despre setea de pur şi ideal, de necunoscut şi de nemărginire... Erotica obsesivă ce animă opera lui Gib Mihăiescu (în interbelic, fost avocat la Chişinău, ba chiar şi consilier al Teatrului Naţional din localitate), contrastul dintre senzual şi spiritual sunt redate dramatic în ritm de tangou şi romanţă eternă; suntem teleportaţi către întruchiparea misterului feminin, "rusoaica" din lecturi sau din doar din vise. Fiecare ascunde în inimă femeia ireală,”frumoasa cu corp”, cea"pe veci pierdută, pururi adorată", etern adulmecată în toate făpturile întâlnite în calea vieţii.
Regizorul Alexandru Vasilache a selectat fragmente sugestive din nuvelele şi romanele lui Gib Mihăiescu. Titlul spectacolul este inspirat de „În ochii tăi fermecători” un tangou din anii '20, de Cristian Vasile: „Cu această melodie aduc atmosfera acelor ani aici”, afirmă regizorul. Nu doar atât: în scenă răsună peste 20 de tangouri şi alte melosuri de epocă, semnate de virtuozii Jean Moscopol, Cristian Vasile, Titi Botez, majoritatea interpretate live. Rolurile principale sunt „Manaru”, jucat de Petru Hadârcă, „Eva”, interpretată de Silvia Luca. Sunt şi alte câteva personaje ce compun o constelaţie formidabilă: locotenentul Ragaiac, jucat de Sandu Leancă, locotenentul Iliad – Victor Nofit; Ghenia Chirsanov, cântăreaţa din cabaret, va fi interpretată de Angela Ciobanu. Pentru a vedea dacă naratorul îşi află sau nu iubita ideală, veniţi la teatru!.
27.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Carnavalul” după I.L Caragiale - Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani
Carnavalul nostru - cel de toate zilele, versiune scenică 2018 după opera lui I.L. Caragiale îşi trimite măştile cu energia disperării în intersecţia ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniştitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune…Trădăm plângând, râdem trădând…
Această distribuţie de şoc a Carnavalului de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toţi cu dăruire, măiestrie şi virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârşit… Desăvârşit!.
28.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian
Într-un orăşel şters, de provincie, Profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. In aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.
29.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă - „DOSARELE SIBERIEI” - CIFRELE AU SUFLET
Ideea spectacolului o port de mult timp în minte şi în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutaţi, masacraţi şi exterminaţi de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă şi prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit şi am lucrat mai bine de zece ani, profitând de şansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Naţional Radiofonic de la Bucureşti, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
După şocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljeniţân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaţionalilor noştri trecuţi prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă şi diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei şi tinereţii. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri şi comsomoliştii ce recitam voioşi ode lui Lenin şi Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, îşi plângeau în taină părinţii, surorile şi fraţii, bunicii, prietenii, ucişi de sistemul odios şi pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconştienţă înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută şi neîmpărtăşită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor şi terorii, şi în ’41, şi în ’49, şi în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind şi urlând de disperare, de copii plângând ţinându-se de părinţii şi bunicii lor înnebuniţi de frică şi neputinţă, mânaţi cu toţii în Siberia. Şocul emoţional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvăşitor, însoţit de un sentiment de vină pentru inconştienţa noastră, pentru că nu am ştiut şi am fost atât de indiferenţi faţă de oamenii îndureraţi de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supravieţuitorii au putut, în sfârşit, să spargă gheaţa tăcerii şi să povestească experienţele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol şi o mare confuzie - nu s-a produs o asumare şi o conştientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de duşmani ai poporului este zguduitoare, cât cântăreşte suferinţa celor 11 899 de copii deportaţi numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate şi ele în acelaşi an? Spectacolul este despre această imensă suferinţă umană, dar şi despre puterea de luptă şi de rezistenţă în faţa răului care părea fără capăt. Spectacolul este şi despre cei care au încercat să lupte şi să-şi apere familia, să-şi apere modul de viaţă pe care l-au avut şi l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul şi mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole şi filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunţ la unele idei pe care le-aş fi vizualizat scenic, dacă m-aş fi oprit la soarta unei singure familii. Totuşi, de această dată am optat în favoarea cantităţii materialului documentar şi a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 şi Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizaţia de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptăţii”.
Foarte puţini din cei care au trecut prin suferinţele şi teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulţi au plecat în lumea celor drepţi. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi şi, mai ales, copiii şi nepoţii noştri. Avem nevoie pentru a înţelege şi conştientiza că ura, violenţa şi teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiţi.
01.03.2020 ora 18:00 Sala Mare - „12 Scaune” de Ilf şi Petrov
„Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov – comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, o nouă adaptare, toată trupa în scenă. Subiectul, acelaşi: goana după bogăţii, corupţie, temă actuală şi în Md. Eroii –puţin modificaţi (caractere naţionale). Ostap Bender, „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi – Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor sunt meru în căutarea comorii ascunse.
O comedie muzicală mustoasă cu aluzii fine la timpurile actuale.
„Scena înfăţişează o plută în largul mării. Trei naufragiaţi în costume negre, elegante, în cămăşi albe”, menţionează Sławomir Mrożek în didascalii, de aici pornind aventura unor personaje fantasmagorice, cu trăsături burleşti, hiperbolizate, dar care totuşi sunt rupte din realitate. Grasul (Emil Caju), Slabul (Anatol Durbală) şi Mijlociul (Petru Oistric) au cravate înnodate impecabil, iar în buzunarele de la piept, batiste sclipitor de albe. După o perioadă petrecută pe plută fără breakfast-uri, coffee break-uri, prânzuri, cine copioase ori frugale, decid să se mănânce unul pe altul, pe rând. O decizie firească. Dar cine va fi primul sacrificat-înfulecat? Începe vânătoarea reciprocă ce include manevre, viclenii, ticăloşii deghizate, dezbateri, discursuri, chiar şi o procedură de vot. Bineînţeles, fraudată.
26.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „În Ochii Tăi Fermecători…” după Gib Mihăescu - Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.
Acţiunea spectacolului “În ochii tăi fermecători" are loc, în temei, în bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac, la Vadul lui Vodă; se vorbeşte tulburător despre iubirea interzisă, pătimaşă; despre setea de pur şi ideal, de necunoscut şi de nemărginire... Erotica obsesivă ce animă opera lui Gib Mihăiescu (în interbelic, fost avocat la Chişinău, ba chiar şi consilier al Teatrului Naţional din localitate), contrastul dintre senzual şi spiritual sunt redate dramatic în ritm de tangou şi romanţă eternă; suntem teleportaţi către întruchiparea misterului feminin, "rusoaica" din lecturi sau din doar din vise. Fiecare ascunde în inimă femeia ireală,”frumoasa cu corp”, cea"pe veci pierdută, pururi adorată", etern adulmecată în toate făpturile întâlnite în calea vieţii.
Regizorul Alexandru Vasilache a selectat fragmente sugestive din nuvelele şi romanele lui Gib Mihăiescu. Titlul spectacolul este inspirat de „În ochii tăi fermecători” un tangou din anii '20, de Cristian Vasile: „Cu această melodie aduc atmosfera acelor ani aici”, afirmă regizorul. Nu doar atât: în scenă răsună peste 20 de tangouri şi alte melosuri de epocă, semnate de virtuozii Jean Moscopol, Cristian Vasile, Titi Botez, majoritatea interpretate live. Rolurile principale sunt „Manaru”, jucat de Petru Hadârcă, „Eva”, interpretată de Silvia Luca. Sunt şi alte câteva personaje ce compun o constelaţie formidabilă: locotenentul Ragaiac, jucat de Sandu Leancă, locotenentul Iliad – Victor Nofit; Ghenia Chirsanov, cântăreaţa din cabaret, va fi interpretată de Angela Ciobanu. Pentru a vedea dacă naratorul îşi află sau nu iubita ideală, veniţi la teatru!.
27.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Carnavalul” după I.L Caragiale - Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani
Carnavalul nostru - cel de toate zilele, versiune scenică 2018 după opera lui I.L. Caragiale îşi trimite măştile cu energia disperării în intersecţia ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniştitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune…Trădăm plângând, râdem trădând…
Această distribuţie de şoc a Carnavalului de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toţi cu dăruire, măiestrie şi virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârşit… Desăvârşit!.
28.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian
Într-un orăşel şters, de provincie, Profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. In aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.
29.02.2020 ora 18:00 Sala Mare - „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă - „DOSARELE SIBERIEI” - CIFRELE AU SUFLET
Ideea spectacolului o port de mult timp în minte şi în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutaţi, masacraţi şi exterminaţi de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă şi prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit şi am lucrat mai bine de zece ani, profitând de şansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Naţional Radiofonic de la Bucureşti, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
După şocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljeniţân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaţionalilor noştri trecuţi prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă şi diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei şi tinereţii. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri şi comsomoliştii ce recitam voioşi ode lui Lenin şi Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, îşi plângeau în taină părinţii, surorile şi fraţii, bunicii, prietenii, ucişi de sistemul odios şi pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconştienţă înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută şi neîmpărtăşită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor şi terorii, şi în ’41, şi în ’49, şi în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind şi urlând de disperare, de copii plângând ţinându-se de părinţii şi bunicii lor înnebuniţi de frică şi neputinţă, mânaţi cu toţii în Siberia. Şocul emoţional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvăşitor, însoţit de un sentiment de vină pentru inconştienţa noastră, pentru că nu am ştiut şi am fost atât de indiferenţi faţă de oamenii îndureraţi de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supravieţuitorii au putut, în sfârşit, să spargă gheaţa tăcerii şi să povestească experienţele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol şi o mare confuzie - nu s-a produs o asumare şi o conştientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de duşmani ai poporului este zguduitoare, cât cântăreşte suferinţa celor 11 899 de copii deportaţi numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate şi ele în acelaşi an? Spectacolul este despre această imensă suferinţă umană, dar şi despre puterea de luptă şi de rezistenţă în faţa răului care părea fără capăt. Spectacolul este şi despre cei care au încercat să lupte şi să-şi apere familia, să-şi apere modul de viaţă pe care l-au avut şi l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul şi mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole şi filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunţ la unele idei pe care le-aş fi vizualizat scenic, dacă m-aş fi oprit la soarta unei singure familii. Totuşi, de această dată am optat în favoarea cantităţii materialului documentar şi a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 şi Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizaţia de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptăţii”.
Foarte puţini din cei care au trecut prin suferinţele şi teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulţi au plecat în lumea celor drepţi. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi şi, mai ales, copiii şi nepoţii noştri. Avem nevoie pentru a înţelege şi conştientiza că ura, violenţa şi teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiţi.
01.03.2020 ora 18:00 Sala Mare - „12 Scaune” de Ilf şi Petrov
„Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov – comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, o nouă adaptare, toată trupa în scenă. Subiectul, acelaşi: goana după bogăţii, corupţie, temă actuală şi în Md. Eroii –puţin modificaţi (caractere naţionale). Ostap Bender, „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi – Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor sunt meru în căutarea comorii ascunse.
O comedie muzicală mustoasă cu aluzii fine la timpurile actuale.
