SOCIAL

Ce noutăţi vor fi în acest an la Forumul municipal al cadrelor didactice

post-img

Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău va organiza pe 23 august 2019, tradiţionalul Forum municipal al cadrelor didactice. Reuniunea are genericul: „Cheia de la poarta viitorului - în mâinile pedagogului consacrat".

În premieră, forumul va fi organizat prin prisma la 141 de masterclass-uri, structurate pe tematici variate, dar importante ca valoare a conţinutului acestora.

Pe parcursul a două zile: 20 şi 21 august, a.c., circa 3000 de persoane: profesori, părinţi şi elevi, sunt îndemnaţi să participe la aceste masterclass-uri lansate cu tematici potrivite timpului în care trăim.

Doritorii de a participa la master class-uri, sunt îndemnaţi să se înregistreze online aici alegându-şi tematica.