SOCIAL

Ce face Serviciul Vamal cu mărfurile contrafăcute pe care le confiscă

post-img

Serviciul Vamal a autorizat, pe parcursul anului 2019, distrugerea a peste 1.700 de articole vestimentare, de încălţăminte şi alte mărfuri de larg consum contrafăcute.

Aplicarea acestei măsuri de protecţie este dispusă de Serviciul Vamal doar la solicitarea titularului de drept ori reprezentantului acestuia.

Astfel, în cazul în care sunt depistate mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, autoritatea vamală notifică titularii de drept ai mărcilor protejate. Aceştia pot decide pentru distrugerea bunurilor sau predarea lor cu titlu gratuit unor instituţii publice, inclusiv din sistemul protecţiei sociale, unor asociaţii obşteşti, fundaţii cu caracter umanitar etc.

În anul 2019, organul vamal a înregistrat 139 cazuri de depistare a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, comparativ cu 82 de cazuri în anul 2018. În trei dintre cazuri, bunurile au fost distruse, iar în altele trei, acestea au fost predate cu titlu gratuit unor orfelinate.