SOCIAL

Caz cutremurător la Nisporeni: Un bebeluş nou-născut a fost abandonat pe deal

post-img

Un bebeluş, nou-născut, a fost găsit aseară într.-o fâşie forestieră, de către un cetăţean din satul Cristeşti, care muncea într-o viţă de vie şi care a anunţat oamenii legii.

Membrii grupei operative s-au deplasat imediat la faţa locului şi au stabilit că, o femeie de 54 de ani în timp ce efectua lucrări la viţa-de-vie, în extravilanul satului Cristeşti a depistat un prunc.

Poliţiştii au solicitat imediat intervenţia medicilor, copilaşul primind toate îngrijirile necesare, iar la scurt timp a fost găsită şi o mămică care are bebeluş de 5 luni şi care a alăptat micuţul abandonat. După ce a mâncat minute în şir, micuţul a fost transportat la Spitalul Raional din Nisporeni, pentru îngrijiri medicale.

Datorită măsurilor operative întreprinse de poliţiştii din Nisporeni, la scurt timp a fost identificată mama nou-născutului, o tânără de 31 de ani, din satul Chetroşeni, raionul Hînceşti. Aceasta a comunicat oamenilor legii că, astăzi, în timp ce se afla în câmp „cu ziua” a simţit dureri abdominale. S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri şi a născut pe deal. Din lipsa resurselor financiare şi de teama că nu va avea cu ce să îl crească a abandonat micuţul în viţa-de-vie. Femeia mai are la întreţinere 4 copii minori.

La moment, oamenii legii stabilesc toate circumstanţele cazului.