SOCIAL

Câţiva tineri şi-au propus să trimită pe Lună o monedă pe care vor înregistra diverse mesaje

Locuitorii Republicii Moldova, şi nu numai, vor putea expedia mesaje... pe Lună. Este ideea câtorva tineri care şi-au propus să trimită pe satelitul natural al Pământului o monedă pe care vor fi înregistrate toate informaţiile pe care le vor colecta. Iniţiatorii proiectului s-au ocupat de tot: au vorbit cu cei de la NASA, au creat o platformă on-line, iar acum aşteaptă mesajele oamenilor. Tinerii spun că, astfel, vor scrie istorie.

Iniţiatorii proiectului dau asigurări că mesajele oamenilor vor ajunge pe lună cu ajutorul unei rachete lansate de NASA, în anul 2020. Pentru un astfel de mesaj doritorii trebuie sa platească de la 60 de dolari.
 
Moneda va avea diametrul de aproape un metru.

Prin acest proiect, tinerii şi-au propus să promoveze şi tehnologia blockchain.

Spun cu mâna pe inimă că nu vor să câştige bani din asta. Tinerii vor scrie istorie şi nu numai.
 
Zeci de mesaje în limba engleză, franceză şi rusă au apărut deja pe platforma on-line lansată de tineri şi aşteaptă să ajungă pe Lună.