SOCIAL

Câţi pasageri au folosit transportul public în 2019

post-img

103 milioane de pasageri au fost transportaţi, anul trecut, cu transportul public în Republica Moldova, cu 0,8% mai mult ca în 2018.

Transportul rutier a deţinut cea mai mare pondere în totalul transportului de pasageri – 97,2% sau peste 100 milioane de pasageri, fiind urmat de transportul aerian (1,5% sau 575 de mii) şi transportul feroviar (1,1% sau 161 de mii de pasageri), transmite IPN citând date ale Biroului Naţional de Statistică.

BNS precizează că în 2019 s-a atestat o scădere cu 32,1% a solicitărilor pentru transportul feroviar. Cu 3,2% s-a diminuat şi numărul pasagerilor transportaţi cu avionul. Şi doar transportul rutier a înregistrat creşteri, cu 1,4% comparativ cu 2018.

Anul trecut, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat aproape 19 milioane de tone de mărfuri, cu 3,7% mai puţin decât în perioada similară din anul 2018.