SOCIAL

Castraveţii şi roşiile costă la piaţă practic dublu faţă de acum o săptămână

post-img

Un kilogram de castraveţi costă la piaţă între 23 şi 25 de lei, în timp ce săptămâna trecută aceştia puteau fi cumpăraţi cu 12 şi 13 lei kilogramul. Roşiile pot fi cumpărate cu 12-15 lei kilogramul, faţă de 7-8 lei acum o săptămână. Un kilogram de ardei porneşte de la 11 lei, faţă de 10 lei cât costau săptămâna trecută, transmite IPN.

Şi preţul vinetelor a crescut la 15 lei kilogramul, faţă de 10 lei acum o săptămână. Preţul unui kilogram de gogoşari porneşte de la 18 lei. Săptămâna trecută aceştia puteau fi cumpăraţi şi cu 16 lei. Cartofii şi ceapa, ca şi săptămâna trecută, costă 6 lei kilogramul. Şi varza se vinde la preţul de acum o săptămână – 4 lei/kg. Legătura de mărar şi pătrunjel costă 3 lei, iar cea de ceapă a rămas tot 4 lei.

Prunele pot fi cumpărate la preţul de săptămâna trecută – 12 lei kilogramul. Strugurii se vând cu 10 lei şi mai mult. Preţul pepenilor verzi s-a dublat la 4 lei kilogramul.