SOCIAL

Când ar putea începe lucrările de reconstructive a Circului din Chişinău

Se redeschide circul din Chişinău. Nu pentru artişti ci pentru constructori. Directorul instituţiei a anunţat că o companie italiană realizează un proiect de reconstrucţie, iar din toamnă ar putea începe lucrările. Banii pentru restaurare au fost alocaţi de Uniunea Europeană prin intermediul programului „Măsuri de consolidare a încrederii".

Sala mare de spectacole a circului din Chişinău are peste 1900 de locuri. Directorul Andrei Locoman spune proiectul realizat de o companie de  arhitectură italiană este aproape gata. Potrivit schiţelor, Arena Mare va fi multifuncţioanală iar sala va fi adaptată  persoanelor cu nevoi speciale.

ANDREI LOCOMAND director, Circul Chişinău: Pot să vă zic ca e ceva foarte dragut, foarte simpatic cu o multime de noi standarte europene, cladirea va fi adaptată şi pentru persoanele cu nevoi speciale, cu lifturi, din punct de vedere arhitectural nu va fi nicio modificare. Nu doar programe de circ, vor fi şi concerte de diferit gen şi teatru, şi cinematografic şi pentru orchestre simfonice şi pentru activităţi sportive.

În luna octombrie va fi selectat antreprenorul care va face lucrările de reconstrucţie. Potrivit administraţiei circului, proiectul este finanţat parţial de Uniunea Europeană, dar va fi nevoie şi de contribuţia statului.  

LIUBA MAXIM, reporter TVR Moldova: Pe lângă arena mare va fi reamenajat şi spaţiul adiacent circului, astfel că oamenii care vor veni la circ, dar şi angajaţii se vor putea odihni aici. Totodata, va dispărea şi această parcare improvizată unde de zeci de ani se aduc colete din Italia.


Vestea că arena circului va fi reamenajată, le dă speranţe angajaţilor.

IGOR CEMÂRTAN, regizor: Noi trăim cu speranţa că s-a renova, s-a deschide şi o să facem tot felul de manifestaţii.

Din estimările făcute în 2014, ar fi nevoie de cel puţin 200 de milioane de lei pentru renovare. Circul din Chişinău a fost construit în 1981. Activitatea instituţiei a fost întreruptă în octombrie 2004, iar clădirea a fost închisă pentru renovare. După 10 ani de la suspendarea activităţii, artiştii au revenit doar în arena mică a Circului, cu o capacitate de 300 de locuri.