SOCIAL

Campaniei de Paşti „Masa Bucuriei” lansată de Misiunea „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei va începe pe 24 aprilie

Pentru al XII-lea an consecutiv, în preajma Sfintelor Paşti, Diaconia a lansat Campania Masa Bucuriei, cel mai mare proiect naţional de solidaritate socială în sprijinul oamenilor nevoiaşi, în special al bătrânilor singuri.

În acest an, în premieră, campania este realizată în parteneriat cu Banca de Alimente, primul program de prevenirea a risipei alimentare şi foamei în Moldova.

În această sâmbătă, pe data de 24 aprilie în cadrul campaniei este organizată colecta naţională de produse alimentare.
 
Îndemnăm toţi doritorii de a sprijini proiectul să facă o donaţie de produse alimentare neperisabile în reţelele de magazine din Chişinău (Metro Cash and Carru, Kaufland Moldova, Linella, Velmart, Supermarket Nr1, Green Hills) şi alte 30 de localităţi din întreaga ţară (Edineţ, Donduşeni, Soroca, Sîngerei, Bălţi, Teleneşti, Căuşeni, Cahul, Orhei, Ungheni, Ştefan Vodă, Comrat, Cimişlia etc.)
 
În magazine veţi găsi boxa tradiţională a campaniei, unde o să puteţi lăsa donaţia dumneavoastră pentru oamenii afectaţi de sărăcie şi foame.
Vă recomandăm să donaţi produse alimentare neperisabile şi cu termen de valabilitate mai mare: crupe, ulei, paste, zahăr, sare, conserve, întrucât acestea vor fi distribuite către beneficiari pe parcursul întregului an.
 
„Ediţia de anul acesta va fi altfel, aşa precum au fost şi toate activităţile din perioada de pandemie, dar rămâne a fi un prilej de manifestare a solidarităţii faţă de oamenii nevoiaşi.
Din cauza pandemiei, în colectarea alimentelor nu vom implica voluntarii, care de obicei, vă îndemnau să faceţi o donaţie, dar puteţi recunoaşte boxele noastre după culorile campaniei şi sloganul: Donaţia ta poate umple farfuria unui flămând.”,
Igor Belei, Director Executiv Diaconia
 
Mai multe persoane publice şi foşti voluntari sprijină demersul proiectului Masa Bucuriei.
„De aceea vă îndemnăm, în data de 24 aprilie, oriunde veţi face cumpărăturile, împreună cu familia, împreună cu copiii, să donaţi, din puţinul pe care îl aveţi, celor mai trişti decât noi, o masă de Paşte. Oferiţi-le copiilor dumneavoastră un bun exemplu de solidaritate. Doamne Ajută”, Corina Ţepeş şi Costi Burlacu
 
„Misiunea Socială Diaconia îşi propune să colecteze fonduri şi alimente neperisabile pentru oamenii nevoiaşi şi bătrâni din ţară. Pe data de 24 aprilie, ne propunem în toată ţara să colectăm aceste produse alimentare neperisabile, iar pe parcursul întregului an puteţi dona un prânz pe site-ul www.masabucuriei.diaconia.md. Îndemn şi antreprenorii să susţină acest proiect într-un gest de responsabilitate socială”, Alexandru Bordea
 
Toţi cei care vor să susţină oamenii nevoiaşi, asistaţi de Diaconia şi Banca de Alimente pot face o donaţie pe parcursulu întregului an. Cu 50 de lei oferi un prânz cald complex pentru un beneficiar al cantinei sociale din Chişinău: https://bit.ly/3rRyJkn.
 
Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzuri calde sau pachete alimentare oferite pe parcursul anului în cantine sociale şi alte tipuri de servicii de asistenţă pentru oamenii nevoiaşi.
 
La ultima ediţie a campaniei, în 2019, au fost implicaţi peste 1000 de voluntari şi au fost colectate  cca 50 de tone de alimente în sprijinul oamenilor nevoiaşi. Aceste resurse au devenit mesele calde zilnice şi pachetele alimentare distribuite de Diaconia şi partenerii sociali în comunităţi.
 
Donaţia ta, poate umple farfuria unui flămând!