SOCIAL

Campania de Paşti “Masa bucuriei”, în sprijinul oamenilor nevoiaşi

post-img

Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează, pentru al nouălea an consecutiv, Campania de Paşti "Masa Bucuriei". Acesta este cel mai mare proiect naţional de sprijinire a oamenilor nevoiaşi şi se desfăşoară cu ajutorul partenerilor sociali ai campaniei.

Campania are drept scop cultivarea solidarităţii, milosteniei, iubirii de aproapele şi culminează cu o colectă naţională de produse alimentare pentru masa caldă a bătrânilor singuratici. Organizată tradiţional în sâmbăta Floriilor, acţiunea are loc concomitent în aproximativ 100 de magazine din 20 de localităţi de la ora 10:00 până la ora 19:00.

În reţelele de magazine implicate, sunt amenajate boxe speciale pentru donaţia de produse alimentare. La intrarea în magazine, voluntarii îmbrăcaţi în veste galbene informează oamenii despre scopul proiectului şi posibilitatea de a dona produse alimentare neperisabile.

Toate resursele acumulate în campanie devin prânzul cald oferit zilnic, pe parcursul întregului an oamenilor nevoiaşi – beneficiari ai centrelor parohiale şi a cinci cantine sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi organizaţiilor partenere implicate în campanie.