SOCIAL

Bărbat decedat în urma unui accident feroviar la Leova

post-img

În această dimineaţă, în apropiere de localitatea Cuporani, raionul Leova, a avut loc un accident în care au fost implicate un tren marfar şi un microbuz.

Trenul, care avea 16 vagoane încărcate cu grâu, a lovit în plin un microbuz în care se aflau doi bărbaţi. Pentru efectuarea lucrărilor de lichidare a consecinţelor accidentului, la faţa locului au fost direcţionate un echipaj de pompieri din cadrul PSP Iargara, precum şi o ambulanţă 903 şi un echipaj al poliţiei.

Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat că microbuzul, în timp ce trecea neregulamentar peste linia ferată, a fost lovit de trenul marfar.

Conducătorul şi maşinistul trenului nu au suferit traumatisme, iar cei doi bărbaţi din automobil, unul de 57 de ani şi unul de 58 de ani, au suferit traumatisme multiple. Pasagerul, după ce a fost transportat la spital, a decedat, iar conducătorul microbuzului se află în stare gravă.