SOCIAL

Autoturism radiat din circulaţie în Polonia, identificat la Soroca

post-img

Poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei regionale NORD au stopat un mijloc de transport, înmatriculat în Polonia, care avea revizia tehnică falsificată. Mai mult, s-a constatat că autoturismul este radiat din circulaţie de către autorităţile poloneze.

În după amiaza zilei de ieri, echipa mobilă în comun cu ofiţerii de investigaţii speciale de la Direcţia regională NORD au acţionat în baza valorificării unei informaţii operative, pe segmentul Soroca-Ţechinovca. În jurul orei 16:10 a fost stopat un Renault Scenic, cu plăcuţe de înmatriculare poloneze. În timpul verificării actelor pentru mijlocul de transport, au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea ştampilei aplicate în paşaportul tehnic privind revizia tehnică, pentru anul curent. Astfel, s-a recurs la verificări suplimentare în bazele de date internaţionale. Conform informaţiilor obţinute, autoturismul nominalizat are revizia tehnică expirată şi este radiat de la evidenţă din Polonia.  

Şoferul, în vârstă de 41 de ani, a declarat că nu cunoaşte despre neregulile depistate, deoarece a achiziţionat automobilul cu câteva luni în urmă, de la un conaţional din or. Soroca.  Acesta l-a asigurat că toate actele sunt autentice.

Pe numele bărbatului a fost întocit un proces-verbal conform prevederilor art.361 (al.1) CP al R.Moldova. În cazul în care va fi demonstrată vinovăţia, acesta riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Soroca până la elucidarea tuturor circumstanţelor pe caz.