SOCIAL

Autorităţile suplimentează numărul de paturi pentru bolnavii cu COVID-19

post-img

Spitalul de Dermatologie şi Maladii Comunicabile va putea interna suplimentar aproximativ 50 de pacienţi. Despre acet lucru anunţă ministrul  Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, care spune că în această instituţie vor fi activate suplimentar paturi.

"Situaţia epidemiologică este una nefavorabilă, atât în Republica Moldova, cât şi la nivel mondial. Este foarte important să ne mobilizăm eforturile, atât autorităţile, cât şi întreaga societate, să respectăm măsurile recomandate de specialişti pentru a ajuta medicii dar şi sistemul de sănătate să facă faţă situaţiei. Precăutăm soluţii pentru a activa paturi şi în alte instituţii. Instituţiile municipale şi republicane sunt mai aglomerate, faţă de cele raionale, însă la necesitate pacienţii sunt redirecţionaţi către instituţiile medicale unde sunt paturi libere", a spus Viorica Dumbrăveanu.

Potrivit ei, în această săptămână, au fost procurate şi distribuite  şase unităţi de radiologie mobilă instituţiilor municipale, extrem de necesare în cazul pacienţilor în stare gravă. Ea a îndemnat, totodată, ca populaţia să fe vigilentă şi să respecte măsurile de prevenire a infectării cu COVID-19.