Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Autorităţile spun că monitorizarea prin GPS a potenţialilor agresori îşi demonstreză eficacitatea

Autorităţile spun că monitorizarea prin GPS a potenţialilor agresori îşi demonstreză eficacitatea. După mai bine de o lună de la implementarea procedurii, nu a fost semnalat niciun incident. De pe 3 ianuarie 2021, 29 de indivizi consideraţi periculoşi sunt obligaţi de instanţele din Republica Moldova să nu se apropie, de anumite persoane, la mai mult de 200 de metri.

"Automat la noi vine alarma, că este bateria descărcată, că nu e încarcată. Că se apropie de victimă, că încearcă s-o spargă sau  este spartă şi noi vedem în timp real unde putem interveni".

Din acest birou al Inspectoratul de Probaţiune sunt urmăriţi non-stop cei care au primit interdecţia de a se apropia de anumite persoane. În urma deciziei unei instanţe, suspectul primeşte o brăţară electronică, cu dispozitiv GPS, pe care o va purta permanent.  

ANDREI IAVORSCHI, şeful Inspectoratului de Probaţiune: "Este brăţara care este aplicată autorului  de obicei se pune la picior. Este monitorizat territorial unde se află la moment. Al doilea dispozitiv nu are sistem de identificare globală, nu vedem victima unde se afla, pentru ai asigura intimitatea".

Un dispozitiv special are şi presupusa victimă. Dacă suspectul se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de victimă, se dă alarma. Victima primeşte mesaje pe telefonul mobil că este în pericol şi trebuie să îşi asigure securitatea. 

SERGIU LOZOVAN, şeful Direcţiei Monitorizare Electronică: "Uitându-ne la ecran vedem care şi unde se află şi ce încălcare a comis. Automat este apelată serviciul 112, poliţia este informată, ulterior este trimis un echipaj la domiciliu pentru a verifica situaţia şi în caz de confirmare a încălcării, persoana este reţinută".

Şeful Inspectoratului de Probaţiune spune că, cel mai des, persoanele monitorizate sunt soţi sau concubini cu victimele. În acest an, au fost înregistrate două cazuri când agresorul s-a apropiat de victimă, însă poliţia a ajuns la timp.

ANDREI IAVORSCHI, şeful Inspectoratului de Probaţiune: "Putem să spune că cel puţin un caz de vătămare corporală gravă a fost contracarat, întru cât autorul avea câteva obiecte asupra sa.Important este să conştietizăm acest fenomen fiecar în parte, să găsim puterea să comitem astfel de fapte".

Persoanele pot cere motivate o ordonanţă de protecţie după ce fac o sesizare la poliţie. Oamenii legii stabilesc riscurile şi depun o cerere la  instanţa de judecată. Magistraţii trebuie să o examineze în 24 de ore. De la începutul anului, în Republica Moldova, au fost emise 74 de ordonanţe de protecţie.

ARTUR DILION, ofiţer superior, Direcţia Prevenire INSP: "Violenţa în familie au fost înregistrare 47 de cazuri, omor intenţionat asupra unui membru al familiei două cazuri. 125 de cazuri au întrunit elemente de de contravenţie".

Anul trecut au fost emise peste 500 de ordonanţe de protecţie. Cei care încalcă ordonanţa riscă până la trei ani de închisoare.
Similare
RECOMANDĂRI