SOCIAL

Autorităţile fac apel la acţiuni de salubrizare în contextul Zilei Mondiale a Curăţeniei

post-img

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului face apel către autorităţile publice locale şi societatea civilă să se implice activ în acţiuni de salubrizare şi igienizare a localităţilor, pentru eliminarea deşeurilor de orice fel depozitate necontrolat în localităţi etc.

Apelul vine în contextul Zilei Mondiale a Curăţeniei, marcată pe 23 septembrie, transmite IPN.

Ziua Mondială a Curăţeniei a fost stabilită în 1993 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, în parteneriat cu organizaţia Clean Up the World. Într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului se face apel la cetăţeni să se implice în lucrări de curăţare a rigolelor stradale şi a malurilor cursurilor de apă.

Ministerul aminteşte despre Strategia de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova,  ce are drept obiectiv dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare pentru a proteja în mod adecvat mediul şi sănătatea populaţiei, a elabora cadrul legal şi instituţional necesar pentru a sprijini alinierea treptată a practicilor autohtone de gestionare a deşeurilor la cele ale UE. Documentul preconizează stabilirea până în anul 2025 a unui management integrat al deşeurilor, în scopul prevenirii poluării mediului şi utilizării durabile ale resurselor naturale.