SOCIAL

Autoizolarea persoanelor care revin din călătorii de odihnă se va realiza fără eliberarea certificatului de concediu medical

post-img

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a emis la sfârşitul lunii iulie o circulară prin care explică condiţiile de plasare în autoizolare pe o perioadă de 14 zile. Conform acesteia, persoanele care traversează frontiera de stat, pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioadă de 14 zile în locurile determinate.

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică stabiieşte şi anumite categorii de persoane care sunt exceptate de la respectarea regimului de autoizolare pentru perioada de 14 zile la intrarea în ţară, însă persoanele care părăsesc Republica Moldova pe motiv de odihnă nu fac parte din persoanele exceptate şi trebuie să respecte regimul de autoizolare, scrie Bizlaw.md.

Totodată, ministerul precizează că potrivit prevederilor pct. 31 al Instrucţiunii privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical (HG nr. 469/2005) certificatul pentru carantină se eliberează salariaţilor care au fost în contact cu persoane cu boli contagioase.

Astfel, regimul de autoizolare la intrarea în ţară, în cazul în care persoana nu prezintă dovada contactului cu un bolnav Covid-19 confirmat pozitiv, nu intră sub incidenţa prevederilor pct. 31 al Instrucţiunii menţionate, fapt care nu permite eliberarea certificatului de concediu medical pentru carantină. Respectiv, autoizolarea persoanelor la revenirea în ţară după călătorii de odihnă se realizează pe cont propriu, fără eliberarea certificatului de concediu medical.