SOCIAL

Au sărbătorit cu familiile acasă, iar acum iau din nou calea străinătăţii. Basarabenii revin la muncă sau studii peste hotare

Perioada sărbătorilor de iarnă se încheie, iar basarabenii stabiliţi peste hotare sunt nevoiţi să se despartă din nou de cei apropiaţi şi să revină la muncă sau la studii. Mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au fost acasă de sărbători. Au venit bucuroşi, dar părăsesc cu tristeţe locul de baştină.

Aeroportul Internaţional Chişinău era astăzi plin de cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi peste hotare. Anglia, Irlanda, Italia şi Franţa au fost principalele destinaţii ale basarabenilor, care şi-au luat concediu de sărbători pentru a reveni acasă.

„Foarte bine, plăcut, frumos, am prins un pic de zăpadă. Doar că concediul tot timpul e cam scurt şi acum cu restricţiile astea e foarte greu să ajuni acasă la cei dragi. Plecaţi cu nostalgie văd. Da, cu rupere de inimă. Plecăm departe de ce dragi, bătrânii noştri, fraţi, surori, dar nu avem încotro, ne ducem într-un loc mai bun. Dacă aici nu ni se oferă nimic, nicio şansă la viaţă. Ne-am întâlnit după atâţia ani, a fost foarte interesat. Cât timp n-aţi fost acasă? Vreo 4-5 ani precis. Cum aţi sărbătorit Crăciunul, Revelionul ? Cu familia, cu prietenii, chiar a fost super. -Să ne spuneţi văr rog dacă v-aţi luat bucate tradiţionale moldoveneşti cu voi? Sigur, mama soacră o pus tot în geantă. Noi zburăm în Dublin. Aţi fost acasă de sărbători, cum a fost ? Foarte scurtă vacanţă, s-a dorit mai lungă, în schimb am reuşit de toate, am văzut părinţii, am petrecut timpul bun cu prietenii.  Îmi pare bine că am avut aşa ocazie, a mai rămas doar rândul ăsta lung să-l trecem de la înregistrare”.

Basarabenii se despart cu greu de casă. La fel se simt şi cei care rămân să-i aştepte.

„Era mai bine aici, poate stăteam toţi împreună, dar cu părere de rău asta-i situaţia, nu avem ce face, trebuie să-i petrecem, trebuie să-i primim, cu greu, cum este, dar cred că acolo e mai bine”.

Şi la autogara centrală din Chişinău am întâlnit oameni, care au revenit acasă de sărbători, iar acum se întorc la muncă sau la studii în România.

„Sunt bucuros că am venit. Am sărbătorit cu familia, cu prietenii, mi-a plăcut. Cât timp aţi stat? Am stat două săptămâni.  Au pus părinţii ceva bucate tradiţionale moldoveneşti? Da, desigur. Roşii în borcane, costiţe, ciocolate moldoveneşti. Extraordinar, cu pandemia asta, am petrecut în familie”.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore din Republica Moldova au plecat peste 15 mii de oameni.