SOCIAL

Au fost sistate toate tipurile de tăieri în fondul forestier din Republica Moldova

post-img

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) anunţăcă a sista t toate tipurile de lucrări silvic-tehnice în fondul forestier de stat. Potrivit dispoziţiei,, „se interzice defrişarea copacilor din pădure, sub oricare formă: tăierea de produse principale, tăieri de produse secundare ş.a.".

Ordinul a fost expediat pentru informare şi executare necondiţionată Agenţiei „Moldsilva” şi tuturor entităţilor subordonate, pentru ca administratorii întreprinderilor silvice să asigure respectarea şi îndeplinirea acestuia.

Totodată, conform ordinului, entităţile subordonate „Moldsilva” vor recepţiona masa lemnoasă recoltată în urma lucrărilor de exploatare a tuturor parchetelor. „Recepţionarea producţiei lemnoase va fi efectuată în strictă conformitate cu prevederile Ghidului pentru lucrări de punere în valoare a masei lemnoase destinate exploatării, de recepţie şi atestare a parchetelor, aprobat în anul 2017”, au explicat surse de la MADRM.

În cazul nerespectării prevederilor ordinului, administratorii entităţilor silvice vor fi sancţionaţi disciplinar, în conformitate cu legislaţia.