SOCIAL

Atacuri rasiste la adresa românilor care locuiesc în Marea Britanie. „Suntem sătui să nu mai auzim limba noastră în propria ţară”

post-img

Noi atacuri xenofobe la adresa românilor care locuiesc şi muncesc în Marea Britanie. Potrivit RFI, două firme româneşti, care îşi au sediul în nordul Londrei, în cartierul Burnt Oak, un fel de Mică Românie în capitala britanică, au primit zilele trecute scrisori de ameninţare. Românilor li se cerea să se întoarcă în ţara lor, pentru că nu sunt bineveniţi în Regatul Unit.

Autorul mesajului de ameninţare spune că s-a săturat să audă limba română în propria ţară şi îi avertizează pe proprietarii firmelor româneşti că le vor fi boicotate afacerile, pentru ca aceştia să dea faliment şi să plece.

„Ar fi trebuit să vă întoarceţi în România – cu ţiganii voştri”, mai scrie autorul scrisorii, citat de digi24.ro.

Unul dintre românii atacaţi spune că este a doua oară când primeşte o astfel de scrisoare, însă nu se lasă descurajat pentru că, până acum, cei care i-au trecut pragul magazinului s-au comportat civilizat.

MAE vrea sancţiuni pentru manifestările xenofobe

Ministerul afacerilor externe anunţă că, prin Ambasada României la Londra, a semnalat deja această situaţie Ministerului britanic de externe şi conducerii Poliţiei Metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente şi de a lua măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetăţenilor români prezenţi în Marea Britanie.

Ambasadorul României în Marea Britanie: Cetăţenii români se bucură de dreptul de a locui, munci sau studia în Regatul Unit

Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dan Mihalache a transmis că„ regretă şi condamnă”  situaţiile de acest gen.

„Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmăreşte cu atenţie şi, în context Brexit, cu prioritate respectarea drepturilor cetăţenilor români şi se află în contact permanent cu autorităţile britanice pentru a gestiona eventuale incidente în care cetăţeni români ar putea fi ţinta unor ameninţări xenofobe sau rasiste.

Regret şi condamn situaţii de genul celor semnalate în mass-media şi reiterez faptul că autorităţile britanice ne-au asigurat că cetăţenii români, asemeni celorlalţi cetăţeni europeni, se bucură de dreptul de a locui, munci sau studia în Regatul Unit în conformitate cu prevederile Acordului de Retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană şi potrivit prevederilor legislaţiei britanice.

Reiterez îndemnul nostru ca cetăţenii români să sesizeze incidente din categoria celor menţionate mai sus atât autorităţilor britanice competente, cât şi Ambasadei României la Londra, având la dispozţie adresa de email [email protected] sau numărul de telefon 07738716335 (disponibil 24/7)”.